Antonio Zărnescu, un trainer de vânzări care scrie catrene cursanţilor

Într-o piață plină de sloganuri motivaționale și cursuri de vânzări care promit tehnici revoluționare pentru creșterea profitului, o agenție de training din București s-a gândit să se întoarcă spre latura umană a vânzărilor. Creative Business Management a introdus în grila sa de programe de formare un ALTFEL de curs. Programul se deosebește atât prin nume cât și printr-o experiență memorabilă pentru cursanţi. Trainerul Antonio Zărnescu a ales să îmbine tehnicile importante şi eficiente de vânzări cu metode personale autentice, cum ar fi feedbackul oferit fiecărui cursant. Acest feedback sub formă de catren exprimă într-un mod uşor de însuşit percepţia asupra brandului personal.

Cursul se numește „De la Agora la Pitagora” pentru că această sintagmă reprezintă cel mai bine filosofia trainerului în materie de vânzări. Experiența de peste 15 ani în domeniu l-a făcut pe Antonio Zărnescu să rafineze un program de training care se axează pe principiul că procesul de vânzare presupune asumarea acestui rol, iar finalitatea o reprezintă recomandarea.

Agora se referă la asumarea publică a rolului de Vânzător. Nu te poţi ascunde de asta: eşti în centrul atenţie. Trebuie să conştientizezi, să îţi asumi şi apoi să foloseşti asta în favoarea ta.  Pitagora reprezintă scopul final al acţiunilor de customer service şi anume recomandarea, pentru că fiecare vânzare este primul pas spre o nouă vânzare. Cursul descrie şi demonstrează geometric importanţa Recomandării în viaţa unei companii.”, explică Antonio Zărnescu.

În colaborarea cu agenția de training Creative Business Management, Antonio Zărnescu a restructurat cursul astfel încât cei prezenți să aibă o experiență personală.

“Dincolo de faptul că acești oameni învață principiile importante ale vânzărilor, ei trebuie să aibă și motivația de a le implementa imediat. Această motivație este un proces intern, care nu poate fi generat de angajator. Eu vin în completarea cursului cu validarea importanței fiecărui participant în cursul meu cu un mesaj personalizat. Acest mesaj scurt își propune să prezinte calitățile umane ale cursantului meu și să îl facă să se simtă apreciat pentru valoarea sa în companie. Faptul că mesajul este prezentat sub forma unui catren îl face mai ușor accesibil și amuzant pentru cei care îl primesc”, povestește trainerul.

 

Printre mesajele lui Antonio pentru cursanți se numără și acestea:

“Îţi porţi viaţa ca pe-o haină

Şi îţi vine bine, zău!

Sigur tu cunoşti o taină

Ce te apără de rău.”

 

“Zâmbete te-mbrăţişează

Şi nu le găsesc vreo vină;

Pentru cei ce te urmează

Tu laşi urme de lumină.”

 

“Eşti o apă liniştită,

Ce ascunde în adâncuri

Comoară nepreţuită

Ce ţi-e hrană pentru gânduri.”

 

Trainingul dezvoltat de Antonio Zărnescu durează două zile și este livrat către companiile care doresc să îmbunătățească abilitățile oamenilor de vânzări sau ale personalului suport în zona de customer service. Cursul este disponibil și în varianta deschisă, pentru cei care doresc să îl cunoască pe trainer înainte de a propune acest curs către managementul companiei. Următoarea sesiune a cursului deschis se va desfășura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2017.