#influencerpentruRomania, povestea campaniei de susținere a brandurilor românești

Povestea #influencerpentruRomania nu este a unui produs sau a unei persoane. Campania ne arată  modul în care o idee poate să își găsească propriul drum în mintea consumatorului și să evolueze constant, generând reacții, implicare și entuziasm în rândul utilizatorilor de social media.

Ce își propune #influencerpentruRomânia?

Într-un moment dificil pentru brandurile românești, este nevoie de un sprijin colectiv. Aceasta a fost ideea care a stat la baza inițiativei actorului și prezentatorului de televiziune, Cosmin Seleși.

Împreună cu Creative Communication, Cosmin a lansat campania #influencerpentruRomânia, susținând ideea că fiecare posesor de cont de Facebook poate deveni influencer pentru brandurile sale preferate. 

Cum funcționează campania?

Cei care vor să susțină o afacere locală, postează despre ea și îi dau tag lui @Cosminselesiofficial/Instagram sau @Cosminselesiactor/Facebook iar acesta alege din brandurile propuse câteva pe care le promovează, gratuit, pe conturile sale de socializare. 

Am hotărât să folosesc super puterea mea și a publicului meu de a influența oameni într-o campanie cu scop : vrem să ajutăm brandurile românești să reziste crizei provocate de Covid și altor crize care se mai anunță. Dacă îți place un brand românesc pe care vrei să îl vezi în continuare pe piață, fă ceva în privința asta! Da, tu, influencer-ule cu 200 sau cu 2000 de prieteni! Nu contează câți ai, trebuie doar să știi că ai puterea de a influența păreri. Începi cu familia și puneți de hârtie ce v-a plăcut la românii din jurul vostru și susține-i! Eu am să te ajut!”, a scris vedeta tv într-o postare pe pagina de Instagram.      

Transformarea clienților în influenceri mici

Implicarea unei vedete în această campanie vine ca o simplă motivație, dar nu este mesajul ei principal. Ne dorim să spunem fiecărui client atașat de pensiunea preferată sau de fermierul de la care cumpără fructe proaspete că are puterea de a-l ajuta. Indiferent dacă influencer-ul Cosmin Seleși alege sau nu un brand pe care să îl promoveze, oamenii pot participa la efortul de promovare al afacerilor mici, care nu au bugete de promovare.

Implicarea comunității în promovare este recompensa pe care brandurile care au comunicat autentic cu publicul lor o vor putea avea acum. În aceste momente, balanța comunicării s-a schimbat. Cei care au știut să construiască o comunitate vor putea să o activeze pentru susținerea brandului, făcând diferența. Campania mai transmite un lucru important – influencerii contează în comunicare, dar dimensiunea lor nu este o condiție spune Bianca Preda, business manager Creative Communication.   

Branduri promovate

În două săptămâni de la începerea campaniei, Cosmin a promovat 5 branduri propuse de urmăritorii săi din cele peste 200 propuse de public.

Cine susține campania

INFLUENCERI – Ideea campaniei a fost promovată și de alte vedete precum  Dorian Popa, Andreea Bălan, Codin Maticiuc, Dan Bordea, Alina Pușcaș și Lora. Aceștia și-au îndemnat urmăritorii să propună și să susțină afacerea de care le-ar fi cel mai dor dacă s-ar închide, contribuind astfel la susținerea ei.

MEDIAIqads.roPaginademedia.roEuropa FM, Radio ZU și alte publicații s-au implicat în transmiterea informației către publicul lor. Aparițiile la

Observator  – https://www.youtube.com/watch?v=1BI1forouLI ne-au ajutat să cream, poate, cel mai mare club al micilor influenceri care susțin brandurile românești. 

Ce urmează?

  • Pregătim lansarea platformei www.influencerpentruRomania.ro
  • Facem planuri pentru un turneu de 12 zile în țară în care Cosmin Seleși va vizita brandurile propuse in campanie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *